Desene

Despre desenele mele

Multe dintre desene sunt făcute într-o perioadă mai lungă de timp, uneori în răstimp de un an, doi ani sau mai mult. Unele au fost făcut...

miercuri, 11 iulie 2018

Imagine

Sunt convins că au fost efectuate destule studii despre ce am de gând să expun. Și poate că pasul firesc, înainte de a scrie un articol pe tema asta, ar fi cercetarea atentă asupra a ce s-a mai scris . Dar lumea e în mare grabă și chiar dacă preocuparea mea pe această temă și-a mai găsit expresia, sper să reușesc și eu să aduc unele nuanțe personale pe marginea subiectului.
Ideea de la care am pornit e destul de simplă.
Imaginea și-a schimbat semnificația astăzi . În urmă cu un timp nu exista fotografia, spre exemplu . Atunci evenimentele își găseau calea spre public prin pictură, sculptură ori desen și ceea ce ne impresiona cu adevărat era interpretarea naturii, îndelung studiată, a celor care se ocupau cu aceste lucruri .
Epoca modernă a venit cu un atac informațional prin intermediul materialului filmat ori al fotografiei, care a schimbat total modul de percepție asupra imaginii . Scopul acesteia pare că a devenit acum, aproape în exclusivitate, propaganda sau promovarea comercială . Astfel impactul emoțional al imaginii asupra publicului larg și-a schimbat și el sensurile . Nu mai înseamnă desfătare estetică, meditație filosofică ori religioasă. Estetica a devenit instrument politic, instrument al intereselor comerciale sau al aspirațiilor și obsesiilor unor grupuri de indivizi care își urmăresc obiectivele folosindu-se de ea ca de o unealtă oarecare. Aceasta a dus la devalorizarea imaginii prin abuzul făcut asupra ei .
Poate de aceea, o opera cu adevărat mare se va situa întotdeauna în afara îngrădirilor la care interese exterioare ei o supun în permanență . Chiar și în cazul fotografiei ori a filmului .


I'm convinced that enough studies have been done about what I'm going to expose. And maybe the natural step, before writing an article on this subject, would be careful research on what was written. But the world is in a hurry and even if my concern on the subject has found its expression, I hope to succeed in bringing some personal nuances to the subject.
The idea I started from is pretty simple.
The image has changed its meaning today. In the past, there was no photography, for example. Events came to the public through painting, sculpture or design, and what really impressed us was the interpretation of the long-studied nature of those who dealt with these things.
The modern age has come up with an informational attack through film or photo, which has completely changed the image perception. Its purpose seems to have become, almost exclusively, propaganda or commercial promotion. Thus, the emotional impact of the image on the general public has also changed its meaning. It does not mean aesthetic delight, philosophical or religious meditation. Aesthetics has become a political tool, an instrument of commercial interests or the aspirations and obsessions of groups of individuals who pursue their goals by using it as an instrument. This has led to the devaluation of the image by abuse.
Perhaps that is why a truly great work will always be outside the boundaries where external interests are always subject to it. Even in the case of photography or film.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu